lunes, 17 de octubre de 2011


BRAULIO ARENAS (1913)


PIAŢĂ DE PROVINCIE

Piaţa nu era decât această fată

care străbătea piaţa pe bicicletă, aproape nebună,

nu era decât acest popor de vrăbii al căror rege e pâinea,

cu visuri ce pluteau în jurul statuii

unui politician al cărui nume rămâne uitat.

Nu era decât această zi dinaintea vremii, întunecată,

această scrâşnire împotriva frigului şi sărăciei,

această plăcere grăbită de a se regăsi fiecare pe sine însuşi,

plimbându-se prin piaţă, în sus sau în jos,

ca o vrabie neştiutoare mestecând pâinea lumii.


DETALII

Ei se-ntâlneau

pentru a râde, pentru a vorbi despre trecut,

pentru a cunoaşte viaţa în toate amănuntele ;

şi-ntr-adevăr, de multe ori reuşeau să surâdă,

izbuteau să articuleze câteva cuvinte

cu buze pământii, arse de soare ;

reuşeau chiar să le fie milă

de ei înşişi,

toate acestea petrecându-se simplu, cu plimbări

în jurul pieţei, fără de grabă,

cu schimburi de păreri, de mânie sau de tutun, cu mania de a-şi spune dumneavoastră,

atunci când se opreau la barul din colţ,

cel care a fost dărâmat în '37,

numai pentru câteva halbe de bere,

în timp ce o fată se încăpăţâna să citească

două trei linii din liniile palmelor lor,

fiecare gândindu-se la ideile lui,

pe când eu, cerându-mi iertare, luam tinereţea

aşa cum se ia noaptea ultimul tramvai,

Şi de ce, domnule ?

Pentru a cunoaşte moartea în ultimele amănunte.


CASA FANTASMĂ

Casă pentru a trăi.

Casă pe care omul o caută

de când lumea e lume,

de când omul e om,

de când acoperişul e cer.


De când lumea e cântec : aventura.

De când lumea e călătorie : locuinţa

De când sunt singur : prietenia.

Căci omul obosit se află

întotdeauna între ziduri şi vreme rea.


Casa e pe pământ.

Ca un fruct care aşteaptă soarele

pentru a-i hrăni învelişurile.

Pentru a-i hrăni acoperişul şi

pentru a o înmiresma

cu toată înţelepciunea spaţiului.


Casa e pe mare,

acoperită cu spuma valurilor.

Naufragiază şi se preschimbă

în albă lecţie de reverenţă :

ea, cea care a fost arecif.


Casa e în cer,

înrădăcinată în nouri şi-n ordinea

nebună a genezei scărilor :

ca un valparais în miniatură,

ea, cea care spune adio şi bine aţi venit.

Casa se află în casa ta.

Casa, casa.

Câtă casă lipsă pentru oameni !

Câtă mizerie atroce, câtă vreme rea !

Câtă casă fantasmă !