sábado, 31 de marzo de 2012

Târgu Mureş - Centrul oraşului - 20 martie 1990


Naivii şi ţara


Numai naivilor li se pare, în clipa de faţă, că ce s-a petre­cut la Târgu Mureş şi în alte localităţi din Transilvania nu ar fî fost o nouă lovitură de forţă pe care diversele formaţiuni politice şi nu puţine cercuri din exterior o aplică ţării într-un moment de mari, mărturisite şi recunoscute dificultăţi. Se încearcă pe toate căile să se destabilizeze totul, să ne ducem de râpă, să ajungem la sapă de lemn şi să stăm cu mâna întinsă, cine mai ştie spre ce punct cardinal pentru a ni se spune ce să facem cu viitorul nostru şi cum să ni-1 vindem cât mai avantajos unor generoşi care numai aparent stau în aşteptare până după alegerile din mai, când de la un guvern provizoriu vom trece la altul mai puţin provizoriu.

Din 16-22 Decembrie, singurele zile de sacrificiu suprem şi curat, ţara continuă să sângereze. Se deschid răni prin toate oraşele şi satele. Proliferează degringolada socială şi proclamaţiile şi înfloreşte ipocrizia, turnând otravă în sufletele nepregătite să se apere. Intrate în derută, în ciuda unor eforturi de la centru care fac să explodeze inimi de oameni cinstiţi, forţele de ordine nu mai pot stăpâni avalanşa de adunări şi mitinguri spontane care degenerează rapid în acte de violenţă. La sfârşit, promotorii îşi duc mâinile la spate, întreabă poliţia unde este grămada de pietre de care se vorbeşte în stânga sau în dreapta lor şi arată cu degetul spre guvern, cerându-i cu fermitate să-i identifice şi să-i pedepsească pe vinovaţii aflaţi la ora respectivă la câteva sute de kilometri distanţă.

Guvernul este acuzat că nu a luat măsuri din vreme. E acuzat chiar de faptul că nu a prevăzut astfel de situaţii, având în felul acesta posibilitatea să le oprească înainte de a se pune în mişcare. Ca şi când guvernul n-ar mai avea nimic de făcut decât să dea în bobi, să afle ce voinic vine pe drumul mare şi dacă-i de verde sau de albastru. Ca şi când economia ar dirija-o ei (şi, de fapt o dirijează spre prăpastie), şi nu guvernul. Aceiaşi arătători cu degetul care vor protesta aproape sigur pentru posibila diminuare a câştigurilor pe luna în curs, câştiguri care trebuie calculate la nivelul muncii depuse şi în raport cu rezultatele ei concrete.

Nu vrem să absolvim guvernul de această nejustificată sfială faţă de repetatele lovituri de forţă. Acum are argu­mentul şi dezlegarea să intervină la timp împotriva unor tentative de acelaşi tip. Pentru că sunt toate semnele ca acestea să se înmulţească şi să crească în intensitate, toţi cei angajaţi în campania electorală stând cu ceasul în mână şi cronometrând prin scădere zilele care-i apropie de urne.

Să ne întoarcem însă la naivi şi să-i rugăm să se întrebe pentru care motiv partidele noastre, măcar cele care pretind că pot acoperi suprafaţa ţării cu palmele membrilor lor, n-au intervenit în mod direct şi nemijlocit în stingerea focarelor de ură şi violenţă din Transilvania? Să se întrebe singuri pentru care motiv unii dintre liderii acestora au preferat să organizeze alte mitinguri - precum cele de ieri, din Piaţa Unirii, de la Bucureşti, cele de la Iaşi, şi în alte localităţi din ţară — în loc să ia trenul sau bicicleta pentru a se duce la Târgu Mureş şi să dea o mână de ajutor sincer comisiei guvernamentale care a lucrat acolo. Dacă printre aceşti naivi se află şi cetăţeni români din Transilvania e bine să se întrebe şi ei acelaşi lucru şi e foarte bine să-şi dea seama cât de uşor s-au lăsat ei manipulaţi, neliniştind o ţară întreagă, şi, deloc paradoxal, influenţând într-un fel sau altul până şi rezultatele alegerilor din ţara vecină.

E timpul să înţelegem, chiar dacă nu ne convine, că bunul mers al ţării, al vieţii noastre personale depinde numai de noi, de încrederea pe care trebuie să ne-o recâştigăm între noi şi în noi înşine. E timpul să ne convingem că din ceruri nu mai coboară îngeri de două mii de ani.

27 martie 1990



Nota din martie,1997. Tensiunea politică, oboseala şi lipsa de timp fizic - aparte manipu­larea informaţiilor care intrau continuu în redacţie în acele zile — au fost factori care mi-au influenţat percepţia, reacţia şi opinia. Un gaze­tar, oricât de bun şi cu oricâtă experienţă, se poate prăbuşi la un moment dat. Nu o spun ca o scuză, nici ca un reproş: cele patru edi­toriale nu sunt deloc partidiste şi nu plătesc vamă intoxicării infor­maţionale la care am fost supus. Şi înclin să cred că mai ales românii din Transilvania au înţeles că încleştarea şi exacerbarea conflictului ar fî fost tragică pentru toţi. Erau provocaţi, erau atraşi în curse, erau stimulaţi să facă rău. Şi în parte au şi făcut. Nu s-a ajuns însă acolo unde se dorea să se ajungă: la dezastru. Atât românii, cât şi ungurii s- au oprit, cu înţelepciune, în punctul de unde se mai puteau întoarce să-şi dea mâna şi să-şi continue convieţuirea în unul şi acelaşi spaţiu, trecând peste nemulţumiri şi insatisfacţii.

Azi, din perspectiva timpului, din documentele pe care atunci nu le-am putut folosi, precum şi din evenimentele tragice declanşate în vara anului 1991 în Iugoslavia, înclin să cred că ceea ce ni se pregătea, în martie 1990, în Transilvania era un război civil. O sfâşiere tribală cu consecinţe imprevizibile, dar sigur nefaste, atât pentru România, cât şi pentru Europa.

O a doua observaţie care trebuie făcută este aceea că guvernul provizoriu a avut reacţii târzii, de multe ori şovăielnice. Există, prob­abil, motivaţii pe care nu le cunosc, dar când vorbesc de reacţii, indiferent când s-au produs, nu mă gândesc - Doamne fereşte! — la măsuri de forţă şi suprimare, ci la dialogul politic prompt, de stingere a focarelor care se dilatau, cuprinzând Târgu Mureş, Harghita, Covasna, Maramureş etc., cu foarte multe puncte deosebit de fierbinţi, între acestea comunele Hodoc, Ibăneşti, Teaca, sau oraşele Sovata, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe etc. etc.

Prezenţa la Târgu Mureş a reprezentanţilor CPUN-ului s-a produs abia pe 21 martie, când vâlvătaia se potolise. Aceasta, în mod cert, după intervenţia preşedintelui guvernului provizoriu, la televiziune şi radio din noaptea de 19 martie, prin care condamna extremismele şi escaladarea conflictului, invitând la dialog.

Mai există şi o a treia observaţie care nu mai trebuie să supere pe nimeni: presa noastră a fost destul de activă, dar singurul mijloc de imensă audienţă şi influenţă, adică televiziunea, n-a existat în zilele desfăşurării conflictului. Au existat, în schimb, televiziunile străine, prima cameră sosită cu câteva zile înaintea evenimentelor fiind cea irlandeză. Aceasta, nu mă îndoiesc, ştia ce se va întâmpla şi ştia ce tre­buie să facă: toate canalele de televiziune din lume - inclusiv TVR ! — au preluat imaginea cu „linşarea unui cetăţean ungur de către români". Era exact pe dos, cel de jos fiind Mihai Cofariu din Hodoc. Şi nici o televiziune din lume nu şi-a făcut mea culpa. In ce mă priveşte - a se vedea „O făclie de Paşti", editorialul din 13 aprilie — cred că am găsit soluţia optimă în tratarea cazului.

Editorialul care i-a deranjat cel mai mult pe unii lideri politici de suprafaţă a fost „Naivii şi ţara". Probabil, din cauza francheţei cu care vorbesc de o nouă lovitură de forţă aplicată ţării de „diverse formaţii politice şi nu puţine cercuri din exterior". Nu-mi retrag francheţea. Continui să cred că România a trecut atunci pe lângă un pericol uriaş, cu riscul de a fi fost scoasă şi mutată, cum spunea Noica, în imposibil. Adică în afara timpului şi spaţiului.

Tot ce-mi pot reproşa este titlul „Să ne numărăm morţii şi răniţii" şi argumentele care-1 susţin: intoxicarea cu informaţii false îşi făcuse efectul. Mă consolez parcurgând Anexa nr. XXXVIII (Rolul emisiunilor TV în „psihoza zvonurilor") din Raportul care s-a întocmit de CPUV sosită la Târgu Mureş pe 21 martie, comisia de anchetă a avut ideea năstruşnică să organizeze un fel de „agora" în faţa primăriei: 2-3 mii de cetăţeni în dialog cu camerele TV, presa scrisă şi microfoanele pos­turilor de radio. „Spuneţi-ne adevărul despre morţii noştri". Membrii comisiei le spuneau cifra reală: 3-5 morţi. Agora protesta pentru că zvonurile - pe care le-am primit şi în redacţie - atestau sute de morţi, împuşcaţi, arşi, spânzuraţi prin păduri sau plutind pe Mureş. Morţii au fost într-adevăr 5. Şi 269 de spitalizaţi, între români şi maghiari.

Voci de femei disperate sunau în puterea nopţii, înşelându-ne prin patetismul vecin cu lacrima de masacrele în serie. În general nu le-am dat nici o atenţie, dar nu-i puteam ţine sub atenţie pe toţi colab­oratorii şi redactorii ziarului, astfel că dincolo de ceea ce scriam eu însumi, scriau şi ei, uneori fără discernământ şi fară verificarea infor­maţiei. Astfel am ajuns s-o supăr pe farmacista Kormoczki Emese, acuzată (articolul „Ce şi-a permis o farmacistă" din 17 martie) de a fi modificat firma unităţii şi a refuza să vândă medicamente cetăţenilor români. E bine că Anexa XXIII-bis - pag. 5-8 - reţine protestul. Nu dis­pun de ziarul din 17 martie, nu ştiu cine este autorul, dar nu mă jenez să-mi cer, retrospectiv, toate scuzele: aş fi putut să opresc articolul înainte de calandru. L-am văzut ? Nu ştiu.
Observ, în sfârşit, încă un amănunt: la sfârşitul Anexei XXXIX din amintitul raport, pagina ultimă reţine un inventar de „arme albe şi obiecte contondente confiscate (....) la intrările în municipiul Târgu Mureş în perioada 21.03. 06,00 - 26.03. 14,00". Iată complet acest inventar: 251 topoare, 280 răngi, 237 cuţite, 33 lanţuri, 205 bastoane. 39 sticle incendiare, 302 bâte, 23 lănci, 6 seceri, 1 muceag, 1 praştie. 1 scândură cu cuie, 8 furci.
Nu contest acest inventar, nici acţiunea de confiscare. Adaug însă acum ceea ce am suprimat din titlul: „confiscate de la cetăţeni români de naţionalitate maghiară".

Nu cred în ruptul capului: majoritatea au fost culese de pe jos, fiind abandonate. De unde atunci „naţionali­tatea" lor ?