În mod bănuit, dar nu aşteptat atât de repede şi încă într-un grad atât de profund, imaginea frumoasă a Revoluţiei începe să se întunece. Se întunecă o dată cu ea şi chipul ţării. O ceaţă înlăuntrul frontierelor şi o alta, sporită, în afara acestora: lumea care în primele săptămâni s-a uitat la noi ca la o minune începe să ne privească acum ca pe o menajerie bizantină.
Explicaţiile sunt multe, fiecare avem câte una, dar dacă le dăm la o parte şi căutăm cauzele, acestea sunt, încă sunt, foarte puţine. Nu avem pretenţia că le-am fi găsit noi pe toate. Unele nici nu s-au manifestat, iar altele nu sunt cauze, ci doar greşeli, lipsă de discernământ şi confuzie. Mai exact, analfabetism politic. Nu ştim să ne mişcăm singuri, ne simţim stingheriţi în libertate, înţelegem prost alfabetul democraţiei şi sunt prea mulţi ignoranţi care se oferă să ne înveţe.
Frontului Salvării Naţionale îi aparţin unele dintre aceste greşeli, iar consecvenţa cu care şi le apără, ca pe o adevărată avere, îl obligă să săvârşească altele noi. Este şi ajutat să greşească: imediat ce s-au trecut în registru, noile partide nu se mai ocupă decât cu acest lucru. Poartă lungi şi repetate conversaţii cu Frontul, par satisfăcute de rezultat, apoi se întorc la sediile lor, îşi adună membrii şi-i scot în stradă, îndreptându-i spre Piaţa Victoriei. Televiziunea Liberă îi ajută şi ea cât poate şi cât nu se pricepe, anulându-şi treptat din splendida lumină de armată a imaginii dovedită în primele zile.
Aşa se face că Frontul Salvării Naţionale a emis până acum câteva decrete-legi - altceva nici nu poate emite - pe care le-a abrogat de îndată, fiindcă erau inoportune, inoperante, lipsite de sens şi conţinut politic. Cele mai grave au fost cele din noaptea de vineri, 12 ianuarie, când o masă amorfă nu a părăsit piaţa ruşinii (era zi de doliu naţional) până nu a plecat cu ele în braţe. Fireşte, au fost abrogate. Joi, 26 ianuarie, de data aceasta infinit mai puţin numeroasă, dar escortată de un număr sporit de gură-cască, a revenit în acelaşi spaţiu, încercând să mai obţină alte decrete-legi. Am fost în acest spaţiu în trei vizite, la diverse ore, şi posibilitatea smulgerii unor astfel de decrete exista pentru că Frontul nu a pus în aplicare Decretul-lege din 3 ianuarie privind desfăşurarea adunărilor publice. Aici parcă ar fi nevoie de o explicaţie: un alt decret-lege a transformat miliţia de până în 22 decembrie în Poliţie. Măsură firească, dar a uitat că miliţia nu ştia să citească şi, fireşte, nici Poliţia de acum nu-şi dovedeşte această virtute.
Un alt decret-lege important este cel privind constituirea de fronturi ale Frontului până jos de tot, până şi la cele mai neînsemnate instituţii sau unităţi productive. Oameni cinstiţi, capabili şi buni organizatori cad ghilotinaţi de mediocritatea mereu în formă, a cărei putere sterilă defrişează totul. Necesare la nivel teritorial-administrativ, pentru că ţara trebuie să funcţioneze într-un cadru de conducere şi disciplină, aceste fronturi devin aberante acolo unde sindicatele trebuie să-şi exercite atribuţiile lor.
Ne oprim aici cu număratul. Este posibil să mai fie şi altele, precum acele articole care invită Organizaţia Naţiunilor Unite să supravegheze alegerile. Invitaţie incomodă, pe care aceasta încă nu ştie cum să şi-o decline pentru că este incomod să ne ducă de mână pe fiecare până la urnele de vot. Un simplu NU ar putea să fie suficient şi perfect diplomatic.
Ne oprim aici pentru că, în cele din urmă decretele în discuţie sunt fără prea multă importanţă. Cele cu substanţă reală şi benefică, emise de acelaşi Front, sunt absolut extraordinare, dar nimeni nu le mai vede. Ele privesc viaţa noastră zilnică, sub toate nevoile ei, de la alimentaţie la căldură, de la lumină la timpul de muncă, de la pensie la concediu, de la exercitarea liberă a profesiilor până la întreprinderile mixte. învăţământul, asistenţa medicală, cultura, libertatea de mişcare şi cea de expresie - toate beneficiază de aceste decrete-legi. Niciodată, să fim sinceri, nu am beneficiat de aceste drepturi şi avantaje. Aproape că uitasem că mai există.
Este sugestivă în sensul acesta menţionarea decretelor- legi prin care Frontul Salvării Naţionale a pulverizat sutele şi sutele de legi prin care tiranul paranoic ne împingea într-o moarte lentă şi sigură. Odioasele legi prin care ne lua ultimul kilowatt, ultimul leu şi ultimul gram de salam de soia şi apă vârâtă cu seringa.
Decretele acestea au făcut inofensive megatonele de presiune şi oprimare care ne scufundaseră ţara cu mulţi metri sub nivelul lumii contemporane. Dar nimeni nu pare să-şi amintească de ele, nici chiar noi, gazetarii de profesie sau improvizaţi, pentru că nu le-am comentat nici măcar în trecere.
Dincolo de astfel de greşeli, unele inerente, Frontul Salvării Naţionale, emanaţie curată a Revoluţiei din 22 Decembrie, rămâne singura forţă viabilă în măsură să păstreze şi să întreţină funcţiile primordiale ale ţării şi societăţii româneşti. Fără existenţa şi activitatea sa, dezastrul, în toate domeniile, ar fi greu de evitat, dacă nu imposibil.
Întregul popor român este convins şi conştient de acest adevăr. Pentru că suntem un popor matur şi cinstit. Altfel nu am fi rezistat atât cât am rezistat. Este un popor cu cunoaştere şi înţelegere politică solidă, construit sub dictatura cea mai cumplită din istoria noastră. Analfabetismul politic nu-1 caracterizează. Acesta, cel puţin până la dovada contrarie, aparţine unor ex personalităţi politice, care au văzut revoluţia noastră la televizor, în străinătate, ca pe un spectacol şi acum coboară în patrie din avioane luxoase, cu bomboane în buzunar, pentru cei care, timp de 50 de ani, i-au aşteptat să vină altfel. Proaspeţii sosiţi par convinşi că spectacolul continuă şi se vor protagonişti, chiar dacă sunt cheltuiţi ca prestigiu politic, în raport cu vârsta, mergând până la peste 80 la sută. îmi cer toate scuzele pentru această observaţie, sunt gata să-i venerez cu cele mai frumoase cuvinte dacă într-adevăr o vor merita. Şi nu ca director al ziarului, ci ca simplu cetăţean al acestei ţări, îmi îngădui să- i invit la reflecţie şi cumpătare. Dialogul cu ţara nu poate începe de unde au lăsat-o, ci de unde au găsit-o. Oricât de istorice, aceste partide nu trebuie să-şi citească numai istoria proprie, ci mai ales istoria noastră, cea nescrisă de tiranie, dar trăită de noi toţi, aici, acasă.
Şi pentru că unele din platformele-program ale acestor partide, gata pregătite pentru o campanie electorală încă nedeclarată, par, într-o primă formă, nişte traduceri din alte limbi într-o românească uşor uitată, îi invit pe juriştii noştri, iluştrii şi oprimaţii noştri jurişti - pe care pe nedrept Frontul Salvării Naţionale îi lasă să şomeze! - la studiu, opinie şi comentariu. Sentimentul meu, din modul de comportament şi acţiune al unor ex personalităţi, este amar. Încep să cred că ceea ce ni se cere este să le punem ţara în braţe, să-i lăsăm singuri şi să plecăm acolo de unde au venit ei.
26 ianuarie 1990
Distanţa creată de timp îngăduie retrospectiva: primele greşeli ale F.S.N.-ului, între care crearea de „fronturi" în întreprinderi, aveau să-i fie fatale, destrămându-1 din interior şi fabricând o bună cantitate de profitori.
Cât priveşte opinia despre partidele istorice, nu mi-o voi schimba niciodată: luând ţara de unde o lăsaseră în urmă cu 50 de ani, ţara i-a lăsat în spate, procentul de voturi din 20 mai 1990 fiind dovada clară a acestei greşeli: 4,1 la sută pentru Ion Raţiu; 10,6 la sută pentru Radu Câmpeanu şi 85,3 la sută pentru Ion Iliescu.
Ar fi fost uluitor de bine pentru România ca aceste partide şi cele nou venite să fi câştigat măcar jumătate din electorat.
