Cu sediul principal în Franţa, compania Gec-Alstom, specializată în locomotive şi trenuri de mare viteză, îşi deschisese filiale de lucru în Anglia şi Spania, încercând, în expanisune firească, să se aşeze şi în România. Nu era o alegere la întâmplare. Se sprijinea pe zestrea noastră, deloc neglijabili dacă ne amintim de Electro Putere, Uzinele 23 August, rebotc- zate Faur, fabrica de vagoane de la Arad, cea de material rulant de la Balş şi multe alte secţii, risipite prin toată ţara.
Compania prospectase zestrea, apreciind în primul râmi oamenii: mână de lucru ieftină, bine calificată, ingineri capabili să se depăşească prin specializare. Nu pierduse din vedere vecinătăţile. Din România îşi putea desface producţia în toate ţările vecine, aflate ca şi noi în acelaşi suferinţe.
Absolut loială, concurenţa germană, mult mai puternici, a stat deoparte, cunoscând mentaliţătile noastre, şi aşteptând sl intre la momentul potrivit cu oferte mai atrăgătoare.
Expectativă pe care Gec-Alstom nu a apreciat-o coreei si nu s-a grăbit să se instaleze cu mai multă credibilitate. A mer» cu paşi mici şi prudenţi, înfiinţând o societate mixtă, la Faur, d» unde urma să se dezvolte treptat. Optzeci la sută din producţie, am aflat mai târziu, ne revenea nouă, celelalte procente fiind acoperite din componente „inteligente", produse în factorii)» sale. Nu se putea cere mai mult. Primii ingineri şi tehnicicnl români îşi începuseră specializarea, lucrând cot la cot cu angaja ţii spanioli ai firmei: 3 mii de ingineri şi tehnicieni, ocupaţi In cercetare, proiectare şi execuţie directă şi doar 800 de muncitori, foarte bine pregătiţi. Astfel, la valoarea finală a produsului ponderea inteligenţei era decisivă, coborând preţul producţiei l al materiei sub douăzeci la sută. Inversând, adică, talerele balanţei.
N-am ştiut nimic despre prezenţa companiei în Romi nia, până când am fost invitat să asist la inaugurarea filialei d» la Santa Perpetua de Mogodâ, aproape de Barcelona.
O localitate ca Bolintinul din Vale, unde primarul locului avusese inspiraţia să închirieze teren suficient pentru fabrică, inclusiv un poligon de practică şi experimentare.
Inaugurarea, în prezenţa Regelui Juan Carlos I, se făcea la un an de la instalare, cu toate fluxurile de lucru în funcţiune. Un discurs sobru, al preşedintelui firmei-matcă, un inginer francez deosebit de amabil. Apoi, dezvelirea plăcii comemorative şi o recepţie fastuoasă. între invitaţi, autorităţile locul, cele de la Barcelona, însoţindu-1 pe Jordi Pujol, preşedintele Generalităţii, parlamentarii din zonă, ziarişti şi un singur ambasador, subsemnatul. Stingher, pentru că nu cunoşteam aproape pe nimeni, continuând să salut, în stânga şi-n dreapta, persoane cunoscute numai de la televizor.
M-am trezit luat de braţ de Fernando Almansa, Şeful Casei Regale şi plantat, la modul propriu. în faţa Regelui: „- Tu ce cauţi aici?", m-a întrebat Majestatea Sa, surprins şi bucuros să mă vadă la ceremonie. îmi însuşisem protocolul: păstrezi distanţa, ascunzi paharul, întotdeauna sub jumătate şi răspunzi scurt, fără argumente şi fără să întrebi nimic.
Regele şi-a lăsat dreapta pe umărul meu, mulţumit să nfle că desfăşuram un program de cooperare cu Gec-Alstom, Ifisându-mă printre invitaţi, cu Fernando Almansa.
(Diplomat, subdirector general pentru Europa, între mine şi Şefiil Casei Regale exista o comunicare perefectă. Mai «Ies după o cină restrânsă, pe care o oferisem la restaurantul Commodore. N-aveam cum să invit la Ambasadă: nici spaţiu, nici veselă, nici serviciu. Pahare de şampanie cu buza şlefuită de administrator cu un fel de gresie de coasă.
Fernando îsi amintea de cină, căci la închinarea paharului, îi prevăzusem o ascensiune rapidă şi-i urasem toate succesele dorite. A doua zi era numit la Casa Regală, iar el a rămas convins că ştiam de această numire.
De la Bucureşti, superiorii mei aflaseră că Regele urma •fl facă o vizită în Turcia şi Bulgaria şi-mi ceruseră să fac demersuri, să inisit să treacă şi pe malul stâng al Dunării. Un „important semnal politic pentru noi", mi se sublinia.
L-am văzut pe Fernando: în Turcia, Majestatea Sa nu lusese niciodată; în Bulgaria se ducea, mai ales din prietenia pe Mire o avea cu fostul Rege, Simeon de Coburg. In România fusese, cândva, întorcând vizita pe care o făcuse Ceauşescu în Spania, în 1972. Ceauşescu dăduse totul peste cap, ţinuse să fie găzduit la Aranjuez, trecuse prin Prado ca pe bulevard pentru a ajunge mai repede să vadă fabrica de „helicoiptere", Miclea îi lustruise pantofii, la Valencia, cu batista de mătase, la Toledo făcuse un fel de „cotul!", înaintea Cavalerului cu mâna pe piept. Nu, nu se gândea să treacă Dunărea, dar se amuza, amintindu-şi că, în reciprocă, pentru multele năzbâtii ale fostului oaspete, rupsese şi Majestatea Sa protocolul la Bucureşti: zece minute la fabrica de avioane de la Băneasa şi vizitarea Moşilor, în afara programului, întârzâind decolarea spre Madrid. Spre mânia perechii noastre prezidenţiale care-1 aştepta Iu aeroport.)
După nivelul relaţiilor economice, ambasadorul e măsu« rat în raport cu astfel de vizitele înalte, uneori de multă semnificaţie, alteori inoportune sau imposibile. Le-am răspuns superiorilor pe măsura viselor: Regele doreşte foarte mult să revină In Bucureşti, dar anul acesta are o agendă foarte încărcată. Poale, la anul. Şi m-am ocupat de bunul mers al cooperării cu Geck Alstom.
în vacanţă, la întâlnirea cu premierul Văcăroiu, am foii asigurat că totul e în ordine, servindu-mă cu un pahar de apl dintr-o sticlă verde, marca Perrier. îi primise de cei de la corn* panie - „au fost aici, la mine". Am aflat că nu era vorba de col din Spania, ci de cei de la Paris. O concurenţă în sânul familiei, Ceea ce însemna că primii erau subminaţi în tot ce făcuseră, iaH eu făcusem călătorii inutile şi muncă-n zadar.
Ca să mă lămuresc, am trecut pe la direcţia căi fcrntl din Ministerul Transporturilor, unde, regăsindu-mi un fost colcj de şcoală medie tehnică c.f.r. de la Craiova, unul dintre apropia- ţii săi mi-a spus pe şleau: „-Domnule ambasador, nu vă pierdeţi timpul. Şpaga s-a luat în mărci".
Sinceritatea s-a dovedit totală. Din Germania, pe oM eficiente şi necunoscute, un parlamentar român de rang înnll obţinuse două automotoare superbe, prototipuri pentru cele gf ar fi urmat să fie produse în cooperare cu noi, nu la Faur, ci Electro Putere. Drept demonstraţie, cele două atomotoare nu efectuat curse de călători pe ruta Craiova-Caracal şi Craiovi» Târgu Jiu. Parlamentarul de rang, deşi părea că doarme tot tiffl- pul, era foarte treaz: fără portrete colorate frumos, fără să bată drumurile spre Rovinari şi Maglavid, şi-a asigurat voturile oltenilor, prelungindu-şi prezenţa în Parlament. „-Nu cred să mă lase preşedintele să mă retrag, mi-a mărturisit la o masă pe care i-am oferit-o la Madrid, unde condusese o delegaţie de senatori bălţaţi. Are nevoie de mine..."
Personajul care avea darul de a-şi insuşi munca altora, a urcat în politică până în punctul de unde nu-ţi mai rămâne decât să cobori cu grijă, să nu te prăbuşeşti. Cele două automotoare din Germania s-au menţinut în trafic optim, până la colectarea voturilor. Ce contează ţara, când urci pe contul prăbuşirii ei?
Drumurile, mai ales timpul investit de mine pentru a pune în circulaţie automotoare fabricate de noi, vizitele, comunicările, insomniile nu au dus la nici un rezultat. S-a avortat şi cooperarea de la Craiova. Adormitul - era felul lui de a rămâne Ireaz - şi-a făcut fiul miliardar specializat în circuite cu memorie de siliciu. Apoi preşedintele 1-a numit ambasador într-o ţară unde nu se vorbeşte germana, dar se poate dormi în româneşte.
