LUÍS SEOANE
(1910- 1979)
Podul din Brooklyn
Se căutau oameni voinici care să lucreze
la podul din Brooklyn. O leafa
de şapte dolari pentru două ore la strâns
de moloz. Numai două ore pe zi,
sub un clopot de fier aşezat
pe fundul noroios al râului, cu aer comprimat
să nu dea voie apei să-I inunde.
Un pod care lega Brooklynul cu Manhattanul.
Treceam prin camera de compresie înainte de a intra sub clopotul de fler, un dulap în care se deschideau robineţii de aer. Un cutremur care-ţi pătrunde-n auz, ca un cuţit. Cursa de şoareci în care ne acopeream urechile, să nu ni se spargă timpanele, cum se întâmpla cu alţii, din cauza aerului. Clopotul era uriaş, să fie loc pentru a excava temeliile podului din Brooklyn.
Lucram tăcuţi, dezbrăcaţi până la brâu,
cu lopeţi, cu sape, cu târnăcoape, taciturni,
plini de sudoare, scufundaţi în noroi, lovindu-ne de pietre,
alunecând în apa de gheaţă, luptându-ne cu râul.
Durerea ne exploda în creier, neajutoraţi
adunam grămezile de pământ, de nisip, de prundiş.
Ne odihneam după fiecare zece minute şi reîncepeam
munca la picioarele podului din Brooklyn,
sub care puteam fi prinşi pentru totdeauna,
ori puteam muri striviţi,
cum s-a întâmplat cu un tovarăş din echipă,
scoţianul Kirkland, pe care nu l-am putut ajuta nicicum.
S-a grăbit să iasă de sub clopot şi s-a prăbuşit,
sub buza lui, înfrânt de durere, s-a răsucit,
bătând din mâini şi din picioare, neputincios, acoperindu-se cu spumă şi sânge. Scoţianul şi-a lăsat sub podul Brooklyn ultima suflare.
Am rezistat douăzeci de zile de lucru,
câte două ore închis sub clopot.
Până mi-am pierdut auzul. Am câştigat
o sută patruzeci de dolari. N-am mai putut,
asurzit, numai durere, sângerând.
Cineva ar fi spus: „Doamne, câţi străini
rămân pe veci sub apele galbene al acestui râu,
sub marele pod din Brooklyn, mândria Statelor Unite!"
Acest pod de oţel ridicat peste New York,
are milioane de şuruburi piuliţe şi şaibe de oţel.
Se întinde peste recele East River, este
cel mai mare pod din lume, se spune, construit de străini,
emigranţii din Europa. Câţiva, veniţi din Galicia,
am lucrat aici. O muncă, ziceau, bine plătită.
O sută patruzeci de dolari. Douăzeci de zile
am fost scafandrii sub picioarele podului
construit peste apele puturoase ale râului.
O muncă la care nimeni nu rezistă o lună,
bine plătită, ziceau, şapte dolari pe zi,
o leafă de-mpărat, şapte dolari în două ore,
dacă reuşeam să ne ferim de moarte, de
convulsiile din muşchii fără sânge,
din sângele fără aer,
sub duhorile scârnave care curgeau peste tot
şi ne putea face inutili pentru toată viaţa.
O muncă uriaşă, o muncă să te-mbolnăveşti,
la picioarele podului Brooklyn, închişi sub clopot.
