Mâhnit, am observat că la câteva ore de la stingerea sa în Spitalul Elias, toţi cei ce s-au grăbit să-l omagieze au vorbit la timpul trecut – a fost - ignorând că există un indicativ al prezentului etern: este. Eminescu este...Mihai Viteazu este... Brâncuşi este...Arghezi este...Blaga este... România este...Fănuş este...
Renovată cu toată grija de Primăria de la Grădiştea, casa lui Fănuş a intrat în rând cu suratele din jur, adăugându-i-se – înţeleg din imagine – o prispă nouă, o marchiză încăpătoare, deschisă în arcade sub streşinile împodobite cu dantela unor pazii închipuind geometria cocorilor surprinşi în zbor.
...Viţa de vie îşi ridică palmele spre două ferestre şi peste acoperiş descifrez crengile unii salcâm. Nu văd poarta, nici canapeaua de la intrare; scândura sprijinită pe patru ţăruşi. Lotcă ancorată definitiv la ţărmul tăcut al cuvintelor lui.
"Acolo la Grădiştea, în miazănoaptea Bărăganului pluteşte peste ape şi-n ierburi copilăria mea. Orice suflet de om care percepe bucuriile steril, ar spune, nimerind în toiul verii la Grădiştea: ce durere, ce cazne, ce turbăciune! Pentru că în Bărăgan, indiferent de schimbări, Timpul nu presează asupra a nimic.
Se prea poate ca punctul frivol al câmpiei să fie imensa, grava tăcere care o domină şi pe care o poţi tăia ìn calupuri cu sapa. Fata Morgana ia cu Panthauza năluciri din marginea Dunării ca să le târască într-acolo unde orizontul nu dă nici măcar semne să se închege. Şi totuşi, acolo plutesc în stare de complicitate cu Dumnezeu poveşti de chihlimbar şi poveşti negre.
Acolo la Grădiştea, am ţinut în palme steaua magilor, acolo Dumnezeu şi oamenii locului, întărit de vifore şi arşiţi, au turnat in mine steaua de aur a speranţei. De acolo am pornit eu pe cărări de lună. Acolo îmi place să mă întorc mereu, fie numai şi cu gândul".
3 aprilie 2007
