sábado, 31 de marzo de 2012



Sub echinocţiu, cu nelinişte

Evenimentele grave din Transilvania, mai ales cele de la Târgu Mureş, vestejesc mugurii de sub echinocţiu şi întunecă încă o dată chipul curat al Revoluţiei de la izbuc­nirea şi împlinirea ei. Nefericit debut electoral şi nedorit (astfel) început de primăvară, când parcă şi magnoliile îşi aprind candelabrele cu sfială şi nelinişte, preluându-ne neli­niştea şi neînţelegând, ca şi noi, de unde vin paşii aceştia care, sub stindardele otrăvite ale şovinis­mului, lasă morţi şi răniţi în spate şi se grăbesc să ne poarte spre nenorociri nemeritate.

Trecerea lor, cu precădere, în seama unor elemente extremiste este îndreptăţită, dar numai până la un punct, de aici încolo fiind nevoie de curaj, de sinceritate şi de bun simţ. Pentru că extremiştii au o artă a lor, mecanism bine pus la punct care le îngăduie să preia o stare incipientă, un zvon semănat la o margine de oraş şi cules în partea cealaltă ca o realitate sfâşietoare. Cei 9000 de unguri veniţi din Ungaria - cifră comunicată de domnul prim-ministru Petre Roman la conferinţa avută aseară cu presa română şi străină - să aniverseze în Transilvania revoluţia din 1848 condusă de Kossuth, nu sunt un zvon şi nu sunt nici extremişti în totalitatea lor. Extremist este individul care, cu mult alcool în sânge, a intrat cu Trabantul în masa de manifestanţi din piaţa centrală a oraşului Târgu Mureş. Extremişti, da, de acum la plural, sunt conducătorii de vehicule fără număr de înmatriculare veniţi majoritatea din Ungaria, şi care au ple­cat ieri de la Sighişoara şi au poposit în această piaţă, forţând blocajul fragil al intrărilor. Extremişti sunt şi cei câţiva primari din comunele limitrofe acestui oraş, care au luat după ei şiruri de ţărani români, aducându-i în oraş fără a le fi spus adevărul care se consuma în piaţa respectivă.

Nu putem să fi naivi în permanenţă şi să nu recunoaştem măcar o dată faptul că extremiştii ştiu să manipuleze masele, dar sunt şi ei, la rândul lor, manipulaţi cu o artă superioară celei pe care au învăţat-o. Declaraţiile unor înalte oficialităţi politice şi de stat din ţara vecină - cărora, culmea! li s-a răspuns din partea română prin note scrise şi nu prin poziţii publice - se înscriu exact în acest context şi nu fac decât să stârnească resentimentele şi deza­probarea, atât a populaţiei româneşti, cât şi a minorităţii maghiare din Transilvania. Nu putem rămâne naivi în faţa atâtor şi atâtor declaraţii ale doamnei Doina Cornea, cea care stăpâneşte o artă şi mai subtilă, reuşind într-un timp atât de scurt, alături de multul bine pe care 1-a făcut până la 22 decembrie, un rău imens şi neaşteptat. în sfârşit, nu putem rămâne naivi şi să nu apreciem că prezenţa în Transilvania, în această ultimă săptămână, a unor perso­nalităţi ale partidelor angajate în mod anticipat în campania electorală, a destabilizat calmul şi frumuseţea primăverii de peste munte. între aceste prezenţe, neapărat cea a domnului Raţiu, care pe 14 martie a înfiinţat la Cluj Filiala Uniunii Mondiale a Românilor Liberi cu sediul la Londra. Oare noi nu suntem tot români liberi? Şi dacă suntem, trebuie să primim certificatul acestei libertăţi din partea uniunii sale? Las la o parte prezenţa în acelaşi oraş a cetăţeanului canadi­an de origine română, Doru Popescu, legionar atât de activ în ultimii ani şi lăsat să se plimbe liber prin ţara de origine. El şi alţi doi au fost, în sfârşit, expulzaţi din România în cur­sul zilei de ieri. Asupra acestei prezenţe promitem să revenim. Nu ştim care sunt intenţiile domnului Raţiu, fonda­torul amintitei Uniuni Mondiale a Românilor. Dar dintr-o ştire publicată în presa românească de ieri aflăm că domnia sa duce de la Cluj „tratative cu autorităţile române de la Bucureşti pentru apariţia în ţara noastră a unui ziar editat de această uniune, a unui post de radio şi al unuia de televiz­iune". înseamnă, oare, că de acum ţara are două capitale? Hotărât, nu. Şi acest lucru îl spun până şi magnoliile cu sfi­ala şi neliniştea lor.

22 martie 1990