Tudor Arghezi
1880-1967
Nu întotdeauna, mă lămurește Arghezi, cuvântul așezat la dreapta virgulei este cel căutat. Mai bine îl uiți, pui punct și te
întorci pe alt drum de unde ai plecat. Ai spus sapă, o lași acolo fără nimic
alături și ajungi la verb, când sapa începe să scrie, devine condei.
În toată poezia sa, Arghezi închide gândul și revine pe
neașteptate în versul următor, înaintea punctului, reluând construcția de unde
a lăsat-o, după o geometrie nouă. Toate poemele sale sunt clădite după o
arhitectură imprevizibilă. Odată început edificiul, silabele desenează volume
mari și mici, păstrate în cumpănă sub firul cu plumb al accentelor. Și
edificiul crește de la sine, singura preocupare a poetului fiind aceea de a-l
termina frumos.
Mai important decât primul vers pare să fi ultimul, cel
care susține întreaga greutate a materiei.Toate cuvintele refuzate de ceilalți
poeți au fost culese de Arghezi fără alegere înnobilate și salvate de la
uitare.
Durerea mea de vineri duminica-i mai dulce.
O gust mai mult când sună un clopot dintr-o turlă.
De ziua săptămânii mi-e milă şi mi-e silă.
Anu-i opac şi vremea s-a-ngroşat,
Mă cheamă ora din trecutul isprăvit
Şi nu e loc să ies din cea de-acum,
Prin funingini şi scrum.
Timpul mi-este însă scump,
Căci mi se pare că-i al meu,
în vitejie şi-n înfricoşare.
Eşti un erou ? Eşti un fugar ?
Omule, purtat ca o manta târâş,
Din şapte nasturi mai atârnă cinci.
Doi s-au pierdut.
Unul a rămas pe munte,
Altul a căzut în râpă.
Auzi-l... Cade în eternitate.
MI DOLOR.
Mi dolor de los viernes es más suave el domingo.
Lo sufro,
sobre todo,
cuando alguna campana dobla desde una torre.
Siento piedad y
asco por los días de la semana.
El año está sombrío, creció el tiempo.
La hora de un pasado extinguido me llama
y no hay forma de salir de esta hora
entre cenizas y humo.
Aún me tienta el amor por el tiempo
porque parece mío,
tanto en el miedo como en el valor.
¿Eres un héroe? ¿Eres un cobarde?
Hombre arrastrado como un trapo roto,
de los siete botones quedan cinco.
Dos se perdieron:
uno entre las peñas,
otro hundido en el valle.
Oyelo... Cae hacia la eternidad.
George Bacovia
1885-1957
Mai grea decât punctul, virgula. Acolo unde punctul închide ușa unui
gând, virgula deschide ferestre și lasă rostirea să-și continue împlinirea pe
drumurile sintaxei, atentă și riguroasă la sensuri și nuanțe. Punctul nu
îngăduie, în dreapta lui, nici un cuvânt. Virgula îl presupune și-l sugerează,
lăsându-i vorbitorului libertatea alegerii lui, în funcție de sensibilitate și
imaginație. În virgulele lui Bacovia se află multe cuvinte pe care nu le-a
scris, încrezător în capacitatea cititorului de a le descoperi singur. De aceea
poemele sale se opresc pe pragul a opt, zece, cel mult douăsprezece versuri.
Balade scurte, distilate, construite după legea zecimalelor, lăsând păsările,
negre întotdeauna, pe țărmul de fum al unităților și zborul pe țărmul opus, mereu
în mișcare, supraveghiat de lumina verbului și sunetul colorat al silabelor.
Verbul măsoară timpul, sunetul îi deschide spațiul fără mărturia marginii.
Pasul pe loc înseamnă timp fără distanță. In poezia lui Bacovia nu există așa
ceva. Există ninsoarea care purifică timpul și ploaia care limpezește spațiul.
Ajunge o pajiște, închipuită, pe care o străbatem cu sentimentul că e absolut
reală. Ajunge un singur corb, închipuit și el, tăind diametrul orizontului,
purtător al unui mesaj pe care nu vrem să-l aflăm, bănuiala fiind mai grea
decât adevărul. După cum virgula e mai grea decât punctul.
Ori de câte ori vom simți nevoia
unui cuvânt, va trebui să ne întoarcem la Bacovia.
Blestemată
mai fie şi toamna,
Şi
frunza ce pică pe noi.
— Blestemat să mai fie şi târgul
Ursuz, şi cu veşnice
ploi...
— Cetate
— azilul ftiziei.
— Nămeţi de la pol te cuprind...
Cetate, azi moare poetul
În
braţele tale, tuşind...
AL AZAR
¡Maldito sea el otoño
y la hoja que nos cae encima!
¡Maldita sea hasta la ciudad,
Desabrida y de eternas lluvias!...
¡ Ay, ciudad, asilo del tísico,
desde el polo te cubren las nevadas!
Ciudad, hoy, en tus brazos,
El poeta se muere tosiendo...
PULVIUS
Imensitate,
veşnicie,
Tu,
haos, care toate-aduni...
În golul
tău e nebunie, —-
Şi tu ne
faci pe toţi nebuni.
În faţa
ta sunt cel mai laş.
Imensitate, veşnicie,
Iubesc o
fată din oraş.
Învaţă-mă filozofie.
Imensitate,
veşnicie,
Pe când
eu tremur în delir,
Cu ce
supremă ironie
Arăţi în
fund un cimitir!
PULVIUS
Inmensidad, eternidad,
tú, caos que todo lo asocias,
en tu vacío está la locura
y a todos nos enloqueces.
Frente a ti soy el más cobarde.
Inmensidad, eternidad,
amo a una muchacha ciudadana,
enséñame la filosofía.
Inmensidad, eternidad,
mientras tiemblo en el delirio,
¡con qué suprema ironía
señalas allí un cementerio!
NOTA: Din motive politice şi interese personale de gaşcă literară, Institutul Român de Cultură a refuzat susţinerea financiară a traducerii celor doi mari poeţi români în Spania.
Por motivos politicos e intereses personales, de capilla literaria, El Instituto Rumano de Cultura ha rechazado cualquier ayuda financiera para la traducción de los dos grandes poetas rumanos en España.
NOTA: Din motive politice şi interese personale de gaşcă literară, Institutul Român de Cultură a refuzat susţinerea financiară a traducerii celor doi mari poeţi români în Spania.
Por motivos politicos e intereses personales, de capilla literaria, El Instituto Rumano de Cultura ha rechazado cualquier ayuda financiera para la traducción de los dos grandes poetas rumanos en España.
