Scânteia şi Adevărul - Biroul Redactorului Şef

Bună seara, stimaţi telespectatori

Veţi fi observat azi pe prima pagină a ziarului Adevărul că subsemnatul nu mai apar ca director şi veţi fi parcurs, poate, o Scrisoare către cititori'. Lucrurile se leagă, absenţa numelui meu motivând scrisoarea, singurul text din întreg ziarul pe care nu l-am citit înainte de a ajunge Ia tipar, dar pe care l-aş fi aprobat cu o imensă plăcere: prin conţinutul fals şi modul de redactare, este primul text care dovedeşte cu litere mari ceea de am refuzat să cred, timp de 15 luni deşi mulţi au tot spus-o şi au repetat-o prin pieţe şi pe ziduri: elanul comunist al unora dintre cei care au trecut din redacţia Scânteia direct în redacţia Adevărul nu s-a stins. Scrisoarea de acum este pentru mine proba definitivă că m-am amăgit crezând în schimbarea oamenilor: se schimbă toţi, mai puţin cei care nu vor.

Mi-ar fi uşor să demonstrez adevărul acestei scrisori, dar nu o fac pentru că doresc să aveţi timp pentru o seară plăcută şi mă limitez în a susţine că pericolele de care se tem redactorii acestui text sunt numai pretexte în tentativa, simţită de mine mai demult, a unui nucleu din conducerea ziarului de a-şi asigura întreaga conducere. Vor găsi pe cine să slujească - şi, eventual, de a obţine câştiguri mai mari şi mai puţin muncite.

Primele două lucruri pe care le-am spus, în ianuarie 1990, când am primit să-mi asum, împreună cu alţii con­ducerea acestui ziar, au fost că nu voi privi niciodată dosarul nimănui, mulţumindu-mă să-i privesc faţa. Orientarea ziaru­lui va fi de cotidian independent. Vom merge, am spus, pe firul apei, neaservindu-ne niciunuia dintre maluri, făcând ca acest ziar să fie al cititorilor şi nu al unui partid sau altă formaţiune politică. M-am ţinut de cuvânt. N-au existat şi nu există cum se susţine „factori ai puterii executive care vor să pună mâna pe cel mai răspândit cotidian al ţării". Dovadă e şi faptul că Frontul şi-a făcut presa Iui, numeroasă şi peste tot. Altă dovadă: cele mai precise şi îndreptăţite critici aduse guvernului sau celorlalte puteri au fost cele din „Adevărul", fiind, chiar dacă nu toate, singurele care au determinat schimbări de optică, de legi, de atitudini.

Cât priveşte cenzura, recunosc că am cenzurat elanul scânteist al unor redactori, începând de la titluri, materiale şi teme de lucru şi chiar de ortografie, dorind ca acest ziar să fie fără lozinci, fără mahalagisme, şi alte înjurături, oricât de metaforice, cu care ne delectează alte publicaţii.

în plus, am încercat să descurajez, începând din toamnă, un pericol pentru democraţia noastră, cel al formării unei formaţiuni politice izvorând din fosta dic­tatură, emanaţie a miasmelor acesteia, aeristă de unele eve­nimente politice recente şi de o criză economică deosebit de gravă, la care contribuim cu toţii, alături sau împreună cu guvernul.

Pe acest fond, acţiunea mitingistă de ieri din redacţia „Adevărul", pretextul fiind formula propusă de mine pentru privatizarea ziarului, singura care ar asigura independenţa ziarului, indiferent cât de independenţi am dori sau nu să fim noi.

Doresc să se reţină: sunt pentru privatizarea acestui ziar, a întregii economii, dar numai în condiţiile legii. Nu mă interesează cum s-au privatizat alţii, în condiţiile unor legi confuze sau ambigui, dar în cazul ziarului Adevărul nu am putut îngădui ilegalităţile. Pentru că ilegală a fost crearea în decembrie 1990 a unei întreprinderi mici, trezindu-mă că eram şi eu un patron, care n-a depus nici un leu capital social dar deschisese un cont în care primise 800.000 lei şi aştepta câteva milione din abonamente. Ilegală a fost după aceea societatea care deriva din ea, înliinţându-se cu numai 750 mii lei vărsaţi ca acţiuni, în condiţiile în care editarea ziarului pe o lună de zile, la actualul tiraj trece de 35 milioane.

Singura soluţie legală, în absenţa legii privatizării, este, din câte am înţeles, asocierea la capitalul de stat a capitalu­lui privat. Este formula pe care, în consult cu finanţele şi justiţia şi mulţi consilieri în materie, am oferit-o ieri după amiază ziarului Adevărul, la care s-a răspuns cu mitingul amintit, continuat cu o „grevă japoneză" şi pichete de pază la toate uşile.

Recunosc, a contribuit la aceasta o anume „secre- tomanie" a mea, izvorâtă din neîncredere şi posibilă dezin­formare privindu-i pe unii dintre membrii redacţiei. Pentru că dincolo de un nucleu fals democratic, nu pot să nu recunosc profesionalismul şi buna morală a multora dintre gazetarii de aici, nici contribuţia la calitatea ziarului, aşa
cum nu neg contribuţia personalului auxiliar şi de adminis­traţie. pus sub presiune şi inhibat în voinţa sa de nucleul amintit, cel care m-a alungat ieri cu huiduieli din redacţia ziarului, unde m-am umilit 15 luni ca să-i spăl pe obraz, 15 luni când tocmai pentru a-mi dovedi independenţa şi slu­jirea adevărului, am refuzat să primesc salariu şi am primit, conform legii, numai acordul pentru ceea ce am scris, une­ori zi de zi.

 Nu cer prin aceste cuvinte, precum acest nucleu, sprijin presei noastre sau presei de pretutindeni. Cer doar să se informeze corect înainte de a-i forma opiniile. În schimb, cer factorilor cu răspundere directă protecţia nemijlocită a ziaru­lui, în sensul editării lui pe mai departe, cu toţi cei care vor opta să lucreze, fără a-i influenţa orientarea de până acum, pe care o consider cea mai independentă cu putinţă. Pentru că lucrul cel mai greu, în actualele condiţii, este să-ţi păstrezi echilibrul, valoarea de cumpănă.

Cer organelor în măsură să asigure această protecţie, considerând aceste cuvinte ca scrise - cum şi sunt-, amintindu-le că în istorie s-au prăbuşit şi se vor prăbuşi toate imperi­ile posibile, important fiind ca în viaţă să nu se prăbuşească imperiul adevărului. Vreau să-i asigur pe cititori, că indife­rent soluţia cazului, nu-mi voi modifica atitudinea de până acum. Dacă marţi vor ţine în mâini un ziar „Adevărul" având altă conduită, altă orientare, acela nu se va face sub răspun­derea mea. Vă mulţumesc.

(Text citit de Darie Novăceanu la Televiziunea Română, în cadrul telejurnalului de seară din ziua de 30 martie 1991)

Motivaţie: rezistând încă pe baricadele tipografiei virtuale, Corneliu Leu a publicat acest text, cerându-mi un cuvânt de introducere. I l-am promis, l-a aşteptat, dar nu am putut să-l scriu atât de repede. Abia acum am reuşit să-l adun. Îi dau drumul ìn acelaşi spaţiu infinit al văzutelor şi nevăzutelor, carele pentru noi, oamenii....

Madrid, 10 iunie, 2012