Mihai Eminescu

Doina

„Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși.

(Mihai Eminescu - din ziarul Timpul)

“Eminescu este şi va rãmâne cea mai strălucită încarnatie a geniului românesc. Vremea de astăzi cu toate izbănzile ei îi apartine. A biruit crezul lui. Tot viforul de dârâmare şi tot avântul de recladire tâşneşte din fulgerele lui. Prin scrisul lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralitătii naţionale cu toate atributele ei logice…Citiţi Doina, cântecul năzuinţelor noastre eterne : e cea mai categorică evanghelie politică a românismului » (Octavian Goga)

Mânástirea Putna

„S-a fãcut închisoare pentru Doina lui Eminescu, pe  vremea comuniştilor, mai ales, a sovietizãrii. Multe decenii, poezia a fost scoasã din manualele şcolare, ediţiile au apãrut ciuntite, forfecate, orice aluzie cât de vagă în exegeza critică a fost eliminatã prompt de slujbaşii cenzurii, iar penefericitul autor care-şi asuma un asemenea curaj îl aşteptau zile negre. 
Numai la Aiud Doina se recita si cânta în libertate depliná, ca sá confirme paradoxul cá într-o ìnchisoare poti fi mai liber decât în libertate"
 

                                                                                     (Petru Ursache - Dosarul Doinei lui Eminescu)

Doina

De la Nistru pan' la Tisa

Tot Românul plânsu-mi-s-a,

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân'la Mare

Vin muscalii de-a călare,

De Ia Mare la Hotin

Mereu calea ne-o aţin;

Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii,

Şi străinul te tot paşte

De nu te mai poţi cunoaşte.

Sus la munte, jos pe vale

Şi-au făcut duşmanii cale,

Din Sătmar până-n Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet Român săracul!

îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se'ndeamnă.

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vară vara lui,

Şi-i străin în ţara lui.

De la Turnu-n Dorohoi

Curg duşmanii în puhoi

Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier

Toate cântecele pier,

Zboară păsările toate

De neagra străinătate;

Numai umbra spinului

La uşa creştinului,

Îşi dezbracă ţara sânul,

Codrul - frate cu Românul –

De secure se tot pleacă

Şi izvoarele îi seacă –

Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,

Mânca-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia,

Şi neamul nemernicia!

Ştefane Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Lasă archimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija Sfinţilor

In sama părinţilor,

Clopotele să le tragă

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Doar s-a-ndura Dumnezeu,

Ca să-ţi mântui neamul tău!

Tu te-naltă din mormânt,

Să te-aud din corn sunând

Şi Moldova adunând.

De-i suna din corn o dată,

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori,

Iţi vin codrii-n ajutor,

De-i suna a treia oară,

Toţi duşmanii or să piară

Din hotară în hotară –

Indrăgi-i-ar ciorile

Şi spânzurătorile!

Doina

Desde Dniéster hasta el Tisa

Todo el rumano se me ha quejado

Que ya no puede andar

Por tanto y tanto forastero.

Desde Hotín hasta el mar

Llegan los cosacos a caballo,

Desde el mar hasta Hotín

Nos acechan los caminos;

Desde Boyan a Vatra Dornii

Cual orugas todo lo comen,

Que ya no te reconoces a ti mismo

Por lo invadido que estás.

Por los montes y por los valles

Los enemigos se abren caminos,

Desde Satmar hasta Sácele

Ya no hay otros cauces.

Ay, del infeliz Rumano, 

Que anda como el cangrejo,

Nada le va, nada le viene,

Ni el otoño es su otoño,

Ni es suyo el verano.

Un advenedizo en su país.

Desde Turnu hasta Dorohoi

Se desbordan los enemigos

Que se asientan entre nosotros.

como llegan cual turba

Todo el cantar se muere.

Todos los pájaros huyen

De la negrura extranjera.

Sólo la sombra del espino

Junto a la puerta del cristiano.

Todo el país se desnuda,

El bosque - hermano del Rumano –

Perece bajo el hacha

sus manantiales enmudecen.

Pobre en el país pobre.

Que se lo coman los perros

A quien quiso al extranjero,

Que el vacío llene su casa

Y la ruinad de su estirpe.

Don Esteban, Majestad,

No te quedes más en Putna,

Deja al archimandrita

El cuidado del convento;

Deja el cuidado de los Santos

Al cansancio de los padres.

Que tañen a las campanas

Todo el día y toda la noche,

Hasta que se apiadara el Dios

Para salvar a tu pueblo.

Levántate de tu tumba

Y haz que oiga tu cuerna

Reuniendo a Moldavia.

Si lo tocaras una vez

Juntarás toda la Moldavia.

Si lo tocaras dos veces

Los bosques te ayudarán.

Si tres veces lo tocaras,

De punta a punta del país

Todos enemigos morirán.

¡Ojalá sean amados

Por los cuervos y las horcas!

(Versión española por Darie Novăceanu)