Mihai Eminescu
Doina
„Părerea mea individuală, în
care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci
pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă
cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii
tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua
sufletul meu ține ca la el însuși.
(Mihai Eminescu - din ziarul Timpul)
“Eminescu
este şi va rãmâne cea mai strălucită încarnatie a geniului românesc. Vremea de
astăzi cu toate izbănzile ei îi apartine. A biruit crezul lui. Tot viforul de
dârâmare şi tot avântul de recladire tâşneşte din fulgerele lui. Prin scrisul
lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralitătii naţionale cu toate atributele
ei logice…Citiţi Doina, cântecul năzuinţelor noastre
eterne : e cea mai categorică evanghelie politică a românismului »
(Octavian Goga)
Mânástirea Putna |
Numai la Aiud Doina se recita si cânta în libertate depliná, ca sá confirme paradoxul cá într-o ìnchisoare poti fi mai liber decât în libertate"
(Petru Ursache - Dosarul Doinei lui Eminescu)
Doina
De la Nistru pan' la Tisa
Tot Românul
plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate
străbate
De-atâta
străinătate.
Din Hotin şi pân'la
Mare
Vin muscalii de-a
călare,
De Ia Mare la Hotin
Mereu calea ne-o
aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot
paşte
De nu te mai poţi
cunoaşte.
Sus la munte, jos pe
vale
Şi-au făcut duşmanii
cale,
Din Sătmar până-n
Săcele
Numai vaduri ca
acele.
Vai de biet Român
săracul!
îndărăt tot dă ca
racul,
Nici îi merge, nici
se'ndeamnă.
Nici îi este toamna
toamnă,
Nici e vară vara
lui,
Şi-i străin în ţara
lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în
puhoi
Şi s-aşează pe la
noi;
Şi cum vin cu drum
de fier
Toate cântecele
pier,
Zboară păsările
toate
De neagra
străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului,
Îşi dezbracă ţara
sânul,
Codrul - frate cu
Românul –
De secure se tot
pleacă
Şi izvoarele îi
seacă –
Sărac în ţară
săracă!
Cine-au îndrăgit
străinii,
Mânca-i-ar inima
câinii,
Mânca-i-ar casa
pustia,
Şi neamul
nemernicia!
Ştefane Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Lasă
archimandritului
Toată grija
schitului,
Lasă grija Sfinţilor
In sama părinţilor,
Clopotele să le
tragă
Ziua-ntreagă,
noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura
Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui
neamul tău!
Tu te-naltă din
mormânt,
Să te-aud din corn
sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o
dată,
Ai s-aduni Moldova
toată,
De-i suna de două
ori,
Iţi vin codrii-n
ajutor,
De-i suna a treia
oară,
Toţi duşmanii or să
piară
Din hotară în hotară
–
Indrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!
Doina
Desde Dniéster hasta
el Tisa
Todo el rumano se me
ha quejado
Que ya no puede
andar
Por tanto y tanto
forastero.
Desde Hotín hasta el
mar
Llegan los cosacos a
caballo,
Desde el mar hasta
Hotín
Nos acechan los caminos;
Desde Boyan a Vatra
Dornii
Cual orugas todo lo
comen,
Que ya no te
reconoces a ti mismo
Por lo invadido que
estás.
Por los montes y por
los valles
Los enemigos se
abren caminos,
Desde Satmar hasta
Sácele
Ya no hay otros
cauces.
Ay, del infeliz
Rumano,
Que anda como el
cangrejo,
Nada le va, nada le
viene,
Ni el otoño es su
otoño,
Ni es suyo el
verano.
Un advenedizo en su
país.
Desde Turnu hasta
Dorohoi
Se desbordan los
enemigos
Que se asientan
entre nosotros.
como llegan cual
turba
Todo el cantar se
muere.
Todos los pájaros
huyen
De la negrura
extranjera.
Sólo la sombra del
espino
Junto a la puerta
del cristiano.
Todo el país se
desnuda,
El bosque - hermano
del Rumano –
Perece bajo el hacha
sus manantiales
enmudecen.
Pobre en el país
pobre.
Que se lo coman los
perros
A quien quiso al
extranjero,
Que el vacío llene
su casa
Y la ruinad de su
estirpe.
Don Esteban,
Majestad,
No te quedes más en
Putna,
Deja al
archimandrita
El cuidado del
convento;
Deja el cuidado de
los Santos
Al cansancio de los
padres.
Que tañen a las
campanas
Todo el día y toda
la noche,
Hasta que se
apiadara el Dios
Para salvar a tu
pueblo.
Levántate de tu
tumba
Y haz que oiga tu
cuerna
Reuniendo a
Moldavia.
Si lo tocaras una
vez
Juntarás toda la Moldavia.
Si lo tocaras dos
veces
Los bosques te
ayudarán.
Si tres veces lo
tocaras,
De punta a punta del
país
Todos enemigos
morirán.
¡Ojalá sean amados
Por los cuervos y
las horcas!
(Versión española
por Darie Novăceanu)